“Pleacă doi jucători de la FCSB! Patronul campioanei îi trimite la Botoșani – cine sunt cei doi?”
William Baeten (27 de ani) și Luis Phelipe (23 de ani) vor părăsi FCSB în această iarnă. Patronul campioanei i-a propus pe cei doi la Botoșani, dar finanțatorul Valeriu Iftime a refuzat oferta.
În prezent, belgianul Baeten se află în cantonamentul FCSB din Antalya, în timp ce Luis Phelipe nu a făcut parte din lotul echipei.
Botoșani nu are nevoie de Baeten și Phelipe Valeriu Iftime, patronul echipei din Botoșani, a declarat că a fost contactat de Gigi Becali, care i-a propus cei doi jucători de la FCSB. Totuși, finanțatorul echipei moldovene a refuzat oferta, principalul motiv fiind salariile mari pe care Baeten și Phelipe le au în prezent.
„Am vorbit cu domnul Gigi Becali, care mi-a propus doi jucători care vor pleca, Baeten și Luis Phelipe. Mi-a spus despre ei. Din păcate, nu îi pot lua pentru că există o diferență semnificativă de salarii… lucrurile sunt complicate. Așa că nu iau jucători de la FCSB, caut un atacant. Acum nu am nevoie de mijlocași”, a declarat Iftime pentru as.ro.
20.000 de euro Este salariul lui William Baeten la FCSB, în timp ce Luis Phelipe câștigă 16.000 de euro.
Sepsi, ofertă de 200.000 de euro pentru Luis Phelipe Deși FCSB nu a primit încă o ofertă concretă pentru Baeten, situația este diferită în cazul lui Luis Phelipe. Atacantul de 23 de ani nu s-a impus la campioana României, având doar 16 apariții în acest sezon, dar cu o medie de doar 37 de minute jucate pe meci.
Chiar dacă Gigi Becali a declarat că îl va vinde doar pentru 500.000 de euro, Sepsi a trimis deja o primă ofertă, în valoare de 200.000 de euro, pentru Luis Phelipe, potrivit surselor GOLAZO.ro.
Oferta Sepsi vine după ultimele declarații ale directorului sportiv Attila Hadnagy, care a afirmat că Gigi Becali cere 400.000 de euro pentru jucător, cu 100.000 mai puțin decât suma inițială solicitată.
500.000 de euro Este cota de piață a lui Luis Phelipe, conform Tr
ansfermarkt.ro.